Ecole Doctorale en Sciences Sociales, Université de Bucarest
Admitere la EDSS, toamna 2010
(le texte en français suit le texte en roumain)
Şcoala Doctorală Francofonă de Ştiinte Sociale (EDSS) a Universităţii din Bucureşti organizează concurs de admitere pentru anul universitar 2010-2011.
Concursul este deschis doctoranzilor admisi în anul I de doctorat la Universitatea din Bucuresti în sesiunea de admitere din septembrie 2010, precum şi doctoranzilor admisi în anul I de doctorat la universităţile membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei. Domeniile eligibile sunt: antropologie, istorie, sociologie, ştiinţe politice, studii literare si culturale.
Şcoala Doctorală Francofonă de Stiinte Sociale (înfiinţată în 1993) este o structură a Universităţii din Bucureşti care functionează cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei (Biroul Europa centrală şi orientală) într-o reţea ce reuneşte universităţi din regiune (UPSM Chişinău, NUB Sofia), universităţi din Europa de Vest (EHESS, ULB, Bordeaux 2) şi din America de Nord (Laval).
Principiul de funcţionare este cel al creditelor transferabile, doctoranzii care urmează programul de studiu obţinând în anul I 60 de credite ECTS care, pe baza convenţiilor existente, sunt transferate către şcolile doctorale de origine. Programul de studiu (ianuarie - iulie 2011) propune o formaţie interdisciplinară intensivă în ştiinte sociale şi cuprinde cursuri modulare săptămânale în limba franceză oferite în exclusivitate de profesori din universităţile partenere occidentale şi din regiune. Doctoranzii au posibilitatea de a urma, opţional, şi un curs de lb. franceză pentru ştiinţe sociale. De asemenea, în anul I sunt organizate două şcoli de vară, în lunile mai şi iulie, în colaborare cu universităţile partenere din Sofia şi Chişinău, pentru care EDSS asigură burse de participare de 750 euro. Participarea în programul de studiu al EDSS oferă şi posibilitatea încheierii unor convenţii de cotutelă, prin care doctoranzii pot continua în anul al II-lea studiile în universităţile partenere din Europa de Vest şi America de Nord (cu ajutorul unor burse de mobilitate internatională de 6 luni, 750 euro pe lună).
Candidaţii sunt invitaţi să transmită la adresa edss@g.unibuc.ro până la 31 octombrie 2010 un dosar format din:
- proiectul de teză (5-7 pagini, problematică, metodologie, bibliografie) în limba franceză - curriculum vitae - scrisoare de intenţie - adeverinţă de admitere la doctorat în Universitatea de origine (poate fi adusă ulterior)
În cursul primei jumătăţi a lunii noiembrie vor avea loc interviurile (în limba română), urmând ca rezultatele să fie comunicate pe 15 noiembrie.
Număr de locuri pentru candidaţii admişi la doctorat la universităţi din România: 10
Pentru canidaţii proveniţi de la universităţi străine, concursul de admitere este legat de programul de burse "Eugen Ionesco" al Guvernului României. Mai multe detalii despre acest program vor fi publicate când vor fi disponibile.
Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la adresa edss@g.unibuc.ro
Appel à candidatures, automne 2010
L'Ecole Doctorale en Sciences Sociales (EDSS) de l'Université de Bucarest organise le concurs d'admission pour l'année universitaire 2010-2011.
Le concours est ouvert aux doctorants admis en Ie année de thèse à l'Université de Bucarest (septembre 2010) ainsi qu'au doctorants admis en Ie année de thèse dans les autres universités membres de l'Agence Universitaire de la Francophonie. Les domaines éligibles sont: anthropologie, études littéraires et culturelles, histoire, sciences politiques, sociologie.
L'Ecole Doctorale en Sciences Sociales (crée en 1993) est une structure de l'Université de Bucarest qui fonctionne avec l'aide de l'Agence Universitaire de la Francophonie (Bureau Europe centrale et orientale) dans un réseau qui réunit des universités de la région (UPSM Chişinău, NUB Sofia), de l'Europe de l'Ouest (EHESS, ULB, Bordeaux 2) et de l'Amérique du Nord (Laval).
Le principe de fonctionnement est celui des crédits transférables, les doctorants qui suivent les enseignements obtennant en Ie année 60 ECTS qui sont transférés vers les écoles doctorales d'origine. Le programme des enseignements (janvier-juillet 2011) propose une formation interdisciplinaire à la recherche en sciences sociales et comprend des cours modulaires hebdomadaires offertes en exclusivité par des professeurs des universités partenaires occidentales et de la région. En outre, le programme comprend deux écoles d'été organisées au mois de mai et juillet avec nos universités partenaires de Sofia et Chişinău. La participation au programme de l'EDSS offre aussi la possibilité de la réalisation de conventions de cotutelle par l'intermediaire desquelles les doctorants peuvent continuer leurs études dans les universites partenaires occidentales (à l'aide de bourses de mobilité internationale de 6 mois, 750 euro par mois).
Les candidats sont invités à envoyer, par courriel à l'adresse edss@g.unibuc.ro, avant le 31 octobre 2010, un dossier comportant:
- projet de thèse (5-7 pages, problématique, méthodologie, bibliographie)
- curriculum vitae
- lettre de motivation
- attestation de reussite à l'examen de doctorat dans l'université d'origine
Les interviews auront lieu dans la premiere moitié de novembre et les résultats seront comuniqués le 15 novembre 2010.
Nombre de places pour les candidats admis en thèse dans les universités roumaines: 10
Pour les candidats provenant des universités étrangères, le concours d'admission est lié au programme de bourses "Eugène Ionesco" du Gouvernement roumain. Plus de détails sur ce programme seront publiés lorsqu'ils seront disponibles.
Contact: edss@g.unibuc.ro |